Vrei să beneficiezi de voucherul rabla pentru electrocasnice în 2022? Descoperă de la ce magazine poți cumpără produse electrocasnice și electronice în cadrul programului rabla!
Am actualizat recent calendarul de desfășurare al Rabla Electrocasnice – pentru ce-a dea două ediție din 2022. Hai să vedem care sunt magazinele la care putem folosi voucherele rabla electrocasnice în luna decembrie 2022. Voucherele le vom putea utiliza efectiv doar după ce le generăm online, din aplicația online rabla electrocasnice de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu și după ce ele sunt validate.
Poți folosi voucherul rabla doar la magazine înscrise și validate în cadrul Programului Rabla Electrocasnice
Este bine de știut că voucherele rabla pentru electrocasnice nu pot fi folosite la orice comerciant de produse electronice și electrocasnice din România, ci doar la cei validați și confirmați de către AFM.
Magazinele ne oferă pe loc reducerea egală cu valoarea voucherului rabla electrocasnice. Însă comercianții își vor recupera banii ulterior de la Administrația Fondului pentru Mediu. De aceea, voucherul poate fi folosit doar la acești comercianți, aprobați de către AFM.
Lista magazinelor aprobate include bine-cunoscute magazine online, importanți retaileri electro-IT autohtoni, hipermarketuri ori alți comercianți cu magazine la nivel național, regional sau local.
Lista comercianților aprobați pentru programul Rabla Electrocasnice
Ghidul de finanțare a programului rabla electrocasnice prezintă etapa sesiunii de înscriere a comercianților. Această etapă este premergătoare lansării rabla electrocasnice pentru populație.
Comercianții se înscriu online în aplicația Rabla Electrocasnice și trebuie să depună un dosar cu mai multe documente. Printre altele, trebuie să facă dovada că au un contract cu o companie care se ocupă de colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electrocasnice de uz casnic (așa numitele „DEEE”-uri).
După procesul de înscriere a comercianților, aceștia sunt validați, în urma verificării dosarelor depuse. Înainte de ediția Rabla Electrocasnice din decembrie 2022, vă prezentăm cea mai recentă listă cu magazinele înscrise și aprobate în program, actualizată în data de 17.06.2022:
Nr.crt. | Denumire comerciant |
1 | SC NANO ELECTRO CENTER SRL |
2 | SC MENAROM SRL |
3 | IDEAL TECH SRL |
4 | TONIS TRADE S.R.L. |
5 | ALTEX ROMANIA SRL |
6 | SC SAT AN SRL |
7 | FLANCO RETAIL SA |
8 | SC BIASICOM SRL |
9 | SC RIVI GROUP SRL |
10 | SC CENTRUL DE CALCULATOARE SRL |
11 | MARELVI IMPEX SRL |
12 | Sat An Impex SRL |
13 | AUTOTUNNING SRL |
14 | SC DOI LUPI PREST SRL |
15 | ROMANIA HYPERMARCHE SA |
16 | DELISTEF SRL |
17 | DEDEMAN SRL |
18 | ROMBIZ IMPEX SRL |
19 | DANTE INTERNATIONAL SA |
20 | ELECTRONIC WORLD SRL |
21 | Carrefour Romania S.A |
22 | SC DAGALIDO SRL |
23 | SC AUTO ALEX SRL |
24 | Electronics Services & Trade (E.S.T.) SRL |
25 | AUCHAN ROMANIA SA |
26 | SC MIMECOM SRL |
27 | BUCOVINA ELECTRO TOP S.RL. |
28 | NORDICA SRL |
29 | SC Euro Tel ITC SRL |
30 | ANY STEF IMPEX SRL |
31 | SC KAT PIOVRA SRL |
32 | Karcher Romania |
33 | HOMELUX srl |
34 | Climatico Line SRL |
35 | EXIMP IULIANA SRL |
36 | REAL SUD SRL |
37 | ONE-IT SRL |
38 | SC NORDIC ROMAR SRL |
39 | sc daliro srl |
40 | SC SERVICE BEN-COM SRL |
41 | artis it solutions srl |
42 | EUROPANDA S.R.L |
43 | T&T Consulting 2001 |
44 | For print srl |
45 | SC INIDAN SRL |
46 | HIGH TECH H.V.A.C. S.R.L. |
47 | SC TELETEC SRL |
48 | SC MEDION IMPEX SRL |
49 | ISTYLE RETAIL SRL |
50 | ESTEP B2B S.A. |
51 | M&N ITALY TRADING SRL |
52 | ROMSTAL IMEX SRL |
53 | ACTIV INVEST SRL |
54 | SC SUPER KLIMA INSTALATII SRL |
55 | SC ELECTRO PRIMA SRL |
Pe lista comercianților aprobați regăsim nume precum:
- eMAG;
- Altex;
- Flanco;
- Carrefour
- Auchan;
- Ideall;
- Badabum;
- Dedeman;
- Rombiz;
- Cora.
Unele magazine din listă pot fi mai puțin cunoscute, cu puncte de prezență doar la nivel local/regional sau pot administra magazine online cu o denumire diferită de cea a firmei. De exemplu, Electronic World SRL administrează magazinul online Badabum.
Rabla Electrocasnice 2022 acoperă 8 categorii de produse, iar retailerii electro-IT cunoscuți – precum eMAG, Altex și Flanco – au printre cele mai variate oferte.
Rabla pentru Electrocasnice impune și anumite cerințe în privința eficienței energetice a produselor noi cumpărate, deci putem să alegem doar din anumite tipuri de produse. În acest sens, RablaElectroacsnice.ro a studiat ofertele eligibile ale unor comercianți înscriși în program. Vezi articolele noastre:
Lista comercianților validați, actualizată pentru Rabla Electrocasnice 2022, este disponibilă oficial pe site-ul AFM, în secțiunea Rabla Electrocasnice / Comercianți.
DORESC un televizor smart de124 cm și o combina frigorifica în Dâmbovița, -, SAT -, STRADA PRINCIPALĂ NR. -.
Nu pe site-ul nostru se fac înscrierile pentru Rabla Electrocasnice 2021, ci pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (afm.ro), dar doar după data de 7 mai, după ce vor lansa înscrierile online. Noi doar oferim informații celor interesați despre program și ofertele eligibile.
Puteți citi mai multe în articolul nostru despre pașii pentru înscriere și obținerea voucherelor Rabla Electrocasnice.
Mulțumim!
Felicitări pentru inițiativa acestui program. Personal :Va mulțumesc!
Noi acceptăm felicitările eventual doar pentru munca de pe acest site. 🙂 Mulțumim! Însă Programul Rabla Electrocasnice este finanțat și administrat de AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului.
Pe RablaElectrocasnice.ro prezentăm pentru cei interesați informații despre program, din surse diverse, oficiale. Lucru pe care ar fi trebuit să-l facă poate într-un mod mai eficient și mai clar chiar autoritățile…
Nu m-am lămurit încă dacă se poate primi două vouchere sau doar unul. M-am înscris pe site-ul AFM, dar nu specifică nicăieri acest lucru.
Răspunsul este clar, prezent atât în Ghidul Rabla Electrocasnice pe site-ul AFM, cât și-n diverse alte comunicări (pe site-ul AFM, în conferințe sau declarații ale autorităților).
Un solicitant poate beneficia de un singur voucher per categorie, dar poate aplica pentru mai multe categorii. În total, sunt 9 categorii și puteți obține maximum 9 vouchere, câte unul singur per categorie.
Există un PDF pe site-ul AFM, cu numele celor care au aplicat în 2019 în programul rabla electrocasnice și tipul de vouchere obținute. În acea listă sunt multe persoane care au beneficiat de mai multe vouchere, pentru categorii diferite. Deci mecanismul a fost deja testat în trecut.
Am completat contul , am primit codul de confirmare cont , dar nu mi se permite accesarea cererii de înscriere , pentru a putea primi vaucerul ! Știți cumva despre ce este vorba ? Cu stimă și multe mulțumiri pentru răspuns !
Dacă v-ați creat contul și ați urcat cele 2 documente necesare: copia după buletin + declarația pe proprie răspundere (semnată), ați parcurs pașii din această etapă.
Vouchere în cadrul Programului Rabla Electrocasnice 2021 vom putea genera doar începând cu data de 21 mai 2021. Consultați calendarul etapelor pentru rabla electrocasnice. Ori pe site-ul AFM, ori pe site-ul nostru.
De ce nu pot primi codul de confirmare ?
Buna dimineata,
Suntem in 21 mai de ce nu pot genera voucherul? pe platforma imi spune ca documentele sunt procesate si validate.
Bună dimineața! Autoritățile au spus clar că după ora 10:00 se pot genera voucherele. Înscrierea de acum o săptămână a început tot la ora 10:00… Informația e afișată în multiple locuri și pe site-ul nostru. Succes!
Pe un singur cont creat pot genera mai multe vouchere, sau trebuia sa creez mai multe conturi? Multumesc!
Puteți crea un singur cont pe numele dvs. Și puteți genera un singur voucher per categorie. Dar puteți genera vouchere din categorii diferite, câte unul pentru fiecare (maximum 9 în total, căci sunt 9 categorii de echipamente în programul rabla electrocasnice în anul 2021).
Unde trebuie inscris voucherul primit la o comanda de pe EMAG ?
La adauga voucher/card cadou ?
Mersi
Citat din regulamentul eMAG pentru campania asociată Programului Național Rabla Electrocasnice 2021:
De ce îmi apare doar voucher pentru mașină de spălat?
Nu și pentru mașină spalat vase sau aparate frigorifice?
Apăreau toate 3 în cont, doar pe anumite dispozitive (probabil cu rezoluție mai mică) am înțeles că nu se vedeau implicit toate și trebuia făcut scroll. Ați găsit până la urmă? Din păcate, fondurile pentru această etapă s-au epuizat cândva în dimineața zilei de 22 mai.
Am generat voucherul pe data de 21.05, iar nici acum pe data de 24.05 nu este activat(adica scrie pe voucher cu rosu ca nu este activat). Care este procedura mai departe?
Voucherele au fost activate luni, 24 mai 2021, după ora 15:00, din toate mesajele citite până acum. Bănuim că și al dvs. a fost activat, corect?
Pentru un televizor, cate vaucere se pot utiuliza?
Unul singur, ca pentru orice alt echipament care se cumpără cu voucher rabla electrocasnice. Un solicitant poate folosi un singur voucher pentru o comandă, iar pentru o categorie de produse oricum are dreptul la un singur voucher. Acestea sunt regulile stabilite prin Ghidul Rabla Electrocasnice.
Se poate modifica voucherul in cazul in care l-am generat greșit ?
Dacă vă referiți la schimbarea unui voucher generat pentru o categorie cu unul pentru o altă categorie, nu credem că este posibil acest lucru. Probabil figurați deja în listele publicate de AFM cu beneficiarii programului și cu voucherele generate asociate pentru categorii anume de echipamente.
Am luat voucher Rabla pt masina de spalat vase, am cautat si am gasit aseara pe Demax o masina Bosh la 2400 si cu voucherul Rabla o luam la 2000..azi cand am vrut sa o comand am vazut ca s a scumpit.. de la 2400 s a facut 2800.. Nu este corect!
Vă sfătuim să urmăriți evoluțiile prețurilor pentru echipamentele vizate în acest interval, pot apărea de la o zi la alta atât scumpiri ale produselor, dar poate și ieftiniri (în cazuri punctuale). Toate magazinele derulează frecvent diverse campanii de reducere (cu discounturi aplicate deja pe produse), care se pot cumula cu voucherul rabla electrocasnice.
Atât doar să țineți cont de data expirării voucherelor. Și de faptul că e posibil ca stocurile pentru anumite modele de electrocasnice să se epuizeze, în urma cererii masive din această perioadă.
buna va intreb ,o tableta se poate preda ?
Nu puteți preda tablete în cadrul Rabla Electrocasnice – cel puțin asta este interpretarea noastră a Ghidului programului. Dar dacă doriți să cumpărați o altă tabletă, există o serie de 7 echipamente din care puteți alege, mai nou, pentru predare.
Donez 1 voucher pt masina de spalat vase + 1 voucher pt frigider, tel 073***
Am prefera să nu transformăm acest site într-unul pentru vânzarea / cumpărarea / oferirea / donarea unor astfel de vouchere obținute în Programul Rabla Electrocasnice. Mulțumim pentru înțelegere!
Am observat pe OLX diverse anunțuri de acest gen, dar nu ne dăm seama cine ar cumpăra sau folosi voucherul altcuiva, din moment ce pe factură trebuie să se regăsească datele persoanei care e generat voucherul…
Buna seara!
Cu scuzele de rigoare daca este specificat deja si mi-a scapat mie, am urmatoarea nedumerire, si anume, daca pot achizitiona o masina de spalat vase (este prima si nu am un produs vechi) si da la schimb un articol din celelalte categorii (ex. TV).
Daca imi permiteti si o a doua intrebare, in cazul achizitionarii unei masini de spalat rufe de data aceasta, daca la schimb poate fi data o masina de spalat normala (deci nu este automata).
Multumesc anticipat!
Bună seara!
La prima nedumerire sperăm să vă ajute acest răspuns. Pentru aceste excepții din Programul Rabla Electrocasnice, recomandăm consultarea regulamentelor magazinelor. Toate ale căror regulamente le-am consultat prezintă (într-o formă sau alta) aceste excepții (când se pot preda și alte tipuri de echipamente față de cele noi care se dorește a fi cumpărate).
Ghidul Rabla Electrocasnice nu face diferența (între mașini de spălat rufe automate sau neautomate). Recomandăm totuși o confirmare suplimentară din partea magazinului de la care doriți să faceți achiziția cu voucher rabla electrocasnice.
Puteți găsi linkuri către regulamentele / termenii și condițiile magazinelor pe site-urile lor. Pentru principalii retaileri le puteți găsi și aici (la final de articol).
Programul rabla pentu electrocasnice este o prostie. Comerciantii au marit artificial pretul inaintea de inceperea programului. Urmaresc un produs a carui pret era 540 ron in 2020, conform comentariilor postate pe pagina produsului, iar acum produsul este aprox 849 – 899 ron pe toate siturile comerciantilor din lista de mai sus, actualizata in mai 25 mai 2021, parca s-au inteles intre ei. Pe de alta parte, pe siturile comerciantilor sunt doar cateva produse vandute prin programul rabla pentru elecrocasnice (Altex 4 televizoare, EMAG 9 televizoare, Flanco 17 televizoare). E prima si ultima data cand particip la prosteala asta.
Noi am numărat 24 de modele de televizoare eligibile rabla electrocasnice 2021 la eMAG, 17 la Flanco, respectiv 5 la Altex.
Sunt puține produse din această categorie eligibile în program, într-adevăr, căci doar acestea se califică pentru achiziție cu voucher rabla electrocasnice. De exemplu, criteriile programului impun ca televizoarele cumpărate să aibă clasa de eficiență energetică între A și E. Din ce am analizat, toate televizoarele cu aceste clase pe care le au în ofertă comercianții sunt marcate drept “eligibile rabla”.
Nu știm dacă e rezonabil să considerăm că ar trebui să găsim televizoarele la cele mai mici prețuri din ultimele luni fix acum, când vom putea utiliza și voucherele rabla electrocasnice. Că doar nu e Black Friday sau vreo perioadă de ultra reduceri.
Oricum, aveți la dispoziție 15 zile pentru utilizarea voucherului, puteți aștepta să vedeți cum evoluează prețurile (poate mai scad). Atât doar că există riscul ca multe modele să dispară din stoc între timp (am observat fenomenul în cazul frigiderelor, la prima etapă).
Bineînțeles, mai rămâne și varianta de a nu utiliza acest voucher…
Voua vi se pare corect ca un televizor care a fost in 2020 vandut pentru pretul de 540 ron sa fie in 2021 intre 849 – 899 ron? Ca sa nu mai zic ca produsul a fost defapt 749 – 799 ron cu cateva zile inainte de inceperea programului rabla pt electrocasnice (eu am urmarit produsul pe cele mai mare situri: emag, altex, flanco). Prosteala asta de rabla pt electrocasnice are sens doar pt produsele cele mai ieftine, deoarece cine isi permite sa dea peste 1500 ron pe un televizor nu se uita la 400 ron. Un alt aspect este faptul ca vanzatorul are o cantitate redusa din acelasi produs. De exemplu, urmaream produsul la altex, si cineva l-a cumparat inainte sa inceapa programul rabla. Acum produsul urmarit de mine nu mai exista in oferta altex. E prima si ultima data cand particip la prosteala asta.
Bai cand activati voucherele pentru televizoare? Am 2 vouchere, unul pt laptop, unul pt televizor. Pana in 07.06.2021 ora 15:00 ati activat doar voucherul pentru laptopuri? Este vreo logica la tampenia asta?
Dar unde-i graba? 🙂 Oricum trebuie plasate comenzi separate, nu puteți folosi două vouchere rabla electrocasnice (chiar și pentru categorii diferite) în aceeași comandă. De exemplu, nouă ni s-a activat un voucher generat pentru televizoare la ora 15:06.
Dacă vreți să vă adresați celor de la AFM, au pagină oficială de Facebook (îi găsiți căutând după Administrația Fondului pentru Mediu).
Din oferta „bogata” pusa la dispozitie prin acest program cred ca o sa schimbam rablele cu alte produse depasite moral de mult timp, …. dar vopsite in „verde”. Poate ca AFM-ul ar trebui sa gandeasca si o procedura prin care, atunci cand realizezi ca nu ai la ce sa folosesti voucher-ul, sa-l poti returana inainte de data de expirare.
Procedura de expirare a voucherelor este oricum automată. Dacă un voucher rabla electrocasnice nu este utilizat în 15 zile după data activării sale, atunci el este dezactivat – nu mai poate fi utilizat, iar banii alocați pentru el se vor întoarce la buget.
Cu aceste sume Ministerul Mediului și AFM deja au anunțat că iau în calcul finanțarea unor noi sesiuni/ediții ale Programului Rabla Electrocasnice tot în 2021, până la finalul acestei veri.
Poate ii informati pe cei de la Ministerul Mediului ca sa oblige magazinele participante, sa nu mareasca preturile la produse si sa diversifice oferta de produse !!!! Nu se poate sa aloci la vanzare doar 3 buc. masini de spalat cu incarcare pe verticala Candy la Emag si 2 buc. masini de spalat cu incarcare pe verticala Whirpool la Altex !!! Produse care in alte situatii, probabil ca nu interesau pe nimeni sa le cumpere iar ei s-au gandit ca asa vor scapa de ele !!! Am accesat un vaucher pt. masina de spalat ( cu incarcare pe verticala) si am ramas cu el expirat deoarece nu am avut ce sa cumpar cu el pt ca in momentul in care a fost activat vaucherul produsul care ma interesa, nu mai ERA DISPONIBIL !!! O bataie de joc la fel la televizoare preturi dublate la greu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Traiasca Romania…..
Magazinele nu credem că trebuie „obligate”, au tot interesul să vândă. Nu uitați că ele încasează inclusiv valoarea voucherelor, ulterior, de la AFM.
Nu există varietate pentru echipamentele menționate de dvs. nu pentru că magazinele au decis asta, ci pentru că au avut stocuri insuficiente de la producători la unele modele, în raport cu cererea mare. Era interesul și al producătorilor, și al magazinelor, să vândă cât mai mult, deci să aibă ce să ne ofere.
Nici măcar acum, când voucherele pentru prima etapă Rabla Electrocasnice 2021 nu mai pot fi utilizate, nu au reapărut modelele mai ieftine de mașini de spălat rufe cu încărcare verticală la marii retaileri online.
Mar interesa si pe mine cand mai e rabla
Vă prezentăm un citat dintr-o declarația a Ministrului Mediului, Tánczos Barna, chiar astăzi, unui post de televiziune:
Sperăm să vă ajute această informație.
Bună ziua Am parcurs toate etape pt.inscrierea la Programul Rabla pentru Electrocasnice……am primit mesajul de confirmare cu Voucher pentru aspiratoare și nu reușesc să iau un aspirator……vă rog să-mi spuneți care este problema.
Bună ziua!
Aveți o adresă de email dedicată pentru suport tehnic chiar pe site-ul AFM. Vă recomandăm să o folosiți.
Noi doar putem presupune care este cauza pentru care nu puteți utiliza voucherul rabla electrocasnice, deoarece nu ați dat oferit multe detalii.
Documentele din aplicație au fost procesate și validate? Apare explicit asta în contul din aplicația rabla electrocasnice? Fără acest pas, nu puteți utiliza voucherul.
Buna ziua,
Doresc sa achiziționez un aspirator vertical la schimb tot cu un aspirator vertical.
Se poate prin programul Rabla?
Bună seara!
Ghidul Rabla Electrocasnice nu prevede tipul aspiratorului, ci doar ca acesta să respecte condiția unui consum mai mic de 43 KWh/an.
Cum nu am găsit informații legate de consumul aspiratoarelor verticale (la modelele pe care le-am verificat), inițial am crezut că nu vor fi eligibile. Dar am fost surprinși să vedem la ediția anterioară (din vara lui 2021) a programului că acestea au fost incluse de către unii comercianți în cadrul Rabla pentru Electrocasnice.
De exemplu, eMAG, Altex și Flanco au listat (în luna iunie) inclusiv astfel de modele de aspiratoare în paginile dedicate Rabla pentru Electrocasnice. Așadar, sunt șanse mari să puteți cumpăra unul și acum, la ediția actuală.
Vă puteți lămuri în curând, deoarece majoritatea site-urilor comercianților vor lista echipamentele eligibile aferente fiecărei etape cu câteva zile înainte de startul lor.
Mai multe detalii puteți găsi și-n articolul nostru aspiratore în Programul Rabla Electrocasnice.
Buna ziua. Am o intrebare, legata de lista actualizata (nov 2021) a magazinelor care sunt inscrise la Rabla Electrocasnice (frigidere, masini de spalat, aspiratoare). Nu am gasit….am gasit doar o lista mai veche, din mai, care nu e actualizata pentru noiembrie. Am vazut doar la emag, Altex si Ideall. Ofertele sunt destul de limitate…
Multumesc!
Bună seara!
Puteți găsi aici (pe site-ul AFM -> Secțiunea Rabla Electrocasnice -> Comercianți) cea mai nouă lista a comercianților aprobați în program. Față de cei 43 pe care îi prezentam în luna mai, lista actualizată din luna iulie (cea mai recentă) conține 51 de comercianți.
Ofertele sunt limitate – cel puțin în cadrul acestei etape – și de clasele de eficiență energetice minime impuse prin Ghidul Rabla Electrocasnice. De aceea observați puține modele eligibile la unele categorii (de exemplu la frigidere).
Lista asta am gasit-o si eu mai devreme, este cea din iulie 21. Daca mergem pe site ul fiecarui comerciant, observam ca la unii nici nu exista produse sau informatii legate de RablaElectrocasnice….pierdem timp cautand ceva ce nu exista….dar multumesc pt raspuns.
Da, cunoaștem situația, de asta ne-am axat pe site-ul nostru pe promovarea ofertelor marilor retaileri electro-IT (sau care au început astfel, căci acum vând diverse), precum eMAG, Altex și Flanco. La ei am găsit cea mai bogată ofertă, cumulată, la toate cele 9 categorii din program. Punctual însă, se pot găsi oferte bune și la alți jucători, mai mici sau mai mari, dar trebuie investit timp.
Cum predam rabla?ne prezentam la magazin cu ea sau vin cei de la magazin sa o ridice?
Dacă plasați comanda online, atunci echipamentul vechi este preluat de curierul care vă livrează noul echipament. Predarea-primirea echipamentelor se face în același timp.
Articol din regulamentul eMAG pentru rabla electrocasnice:
Iar Flanco și Altex au în regulamentele lor un articol aproape identic. Iată extrasul din regulamentul Flanco:
Buna ziua,
Pentru achizitionarea unui laptop prin programul Rabla , se poate preda tot un laptop uzat? Va intreb deoarece pe site-ul Altex, la rubrica alege deseu, nu exista optiunea de returnare Laptop doar PC, cu unitate si monitor aferent.
Multumesc
Bună ziua!
Vă prezentăm un citat (întrebare + răspuns) de pe site-ul AFM, instituția care finanțează și administrează Programul Național Rabla pentru Electrocasnice:
Așadar, cei de la Altex vă prezintă în mod corect că puteți returna un PC (unitate + monitor), dar nu un laptop. În schimb, pentru a cumpăra un laptop cu voucher rabla pentru electrocasnice puteți preda și un alt echipament vechi, la alegere din mai multe categorii. Am detaliat aici.
Mizerabil program. Am vrut de 2 ori sa iau vaucher pt tv, respectiv aspirator .Am stat cu laptop-ul in brate de fiecare data. In clipa in care s-a activat inscrierea s-a activat si textul cu „fonduri epuizate”. Sa va fie iar si iar rusine.
La etapa televizoarelor au fost probleme tehnice, le-am confirmat și noi – ca simpli utilizatori ai programului. Dar la etapa aspiratoarelor, la ce oră ați încercat să generați voucher? Fondurile s-au epuizat în mai puțin de 1 minut (poate chiar în primele 35-40 de secunde).
Bună ziua, cu un voucher pentru aspirator, pot preda ca deșeu un aspirator vertical cu alimentare la priză sau este obligatoriu a fi predat un aspirator clasic? Mulțumesc.
Bună ziua!
Ghidul Rabla Electrocasnice al celor de la AFM nu face vreo precizare în privința tipului de aspirator care trebuie predat. Știm doar că atunci când se cumpără un aspirator nou cu voucher rabla electrocasnice trebuie predat un aspirator vechi. Iar cum la magazinele validate în program observăm în oferta de echipamente eligibile chiar și aspiratoare verticale, ne gândim că poate fi acceptat și un aspirator precum cel descris de dvs. spre a fi predat.
Totuși, deoarece răspunsul nostru nu reprezintă unul oficial, vă recomandăm să puneți o întrebare comerciantului la care doriți să folosiți voucherul.
Mi se pare o imensa porcarie faptul ca nu exista un corespondent, sub forma unei adrese web, pentru pentru acele srl-uri participante. In afara de cei evidenti, pe care nu-i enumar, imi ajung degetele de la o mana oricum, ceilalti sunt „ascunsi” dupa un nume care n-are vreo legatura cu domeniul web. Raman, asadar, vreo 50 de ilustri necunoscuti. Aia de au preturi bune nu participa, ceilalti fie au preturi mai mari, fie nu au stoc, etc. Ca sa nu mai spun ca cel putin unul din participanti nu are implementat campul pentru introducerea voucher-ului.
Aveți dreptate, astfel publică AFM lista comercianților aprobați în Programul Rabla pentru Electrocasnice, cu numele societăților comerciale, fără a menționa site-urile magazinelor.
Pe de altă parte, din datele pe care tot AFM le furnizează (către economica.net), aproape 99% din totalul voucherelor folosite la precedenta ediție Rabla Electrocasnice s-au îndreptat către 5 comercianți. La Altex și eMAG s-au utilizat aproape 90% din totalul voucherelor (aproximativ 44% la fiecare dintre ei, cu un mic avans pntru Altex). Iar la Flanco au fost folosite puțin peste 6% din vouchere. Carrefour a avut o cotă aproape de 3%, iar Ideall.ro puțin peste 1%.
Pe undeva, este de înțeles: pe lângă notorietate și o rețea extinsă de magazine/showroom-uri, Altex, eMAG și Flanco au și cea mai bogată ofertă de produse eligibile în Programul Rabla pentru Electrocasnice, produse care se află în stoc și care pot fi livrate rapid. La fiecare din cele 8 categorii de produse eligibile în program, găsești zeci sau sute de variante din care poți alege.
Este posibil să fi contat și acel extra voucher și acel card cadou de 100 de lei, pe care Altex și respectiv eMAG le-au oferit celor care utilizau voucherele rabla electrocasnice la ei, în cadrul ediției anterioare a programului.
Anul trecut noi am enumerat și alte magazine înscrise în Rabla pentru Electrocasnice, cu tot cu site-urile lor, aici.
Cât privește câmpul pentru introducerea voucherelor, probabil unii comercianți vor activa câmpul în ziua în care se activează primele vouchere (marți, 28 iunie 2022).
Pentru un frigider ce pot la schimb?
Dacă veți cumpăra un frigider cu voucher rabla pentru electrocasnice, tot un aparat frigorific, din 4 subcategorii, trebuie să predați:
– frigider;
– sau congelator;
– sau combină frigorifică;
– sau ladă frigorifică.
Mai multe detalii în articolul despre voucherele rabla electrocasnice pentru frigidere.
Sunt degeaba aceste vouchere.
Am intrat azi, 1 iulie, ora 10 sa imi generez voucher pentru laptop.
De dimineata, pretul la un macbook air pe emag era 4900 lei. Dupa ora 10, pretul a sarit la 5400 lei, fix cu valoarea voucherului.
Sunt sigur ca si ceilalti comercianti fac la fel.
Ce relevanță are prețul unui echipament astăzi, în condițiile în care voucherele rabla electrocasnice pentru categoria respectivă (în speță – laptopuri) vor fi activate de abia peste 4 zile, marți, 5 iulie?
Nu vă contrazicem observația, spunem doar că prețurile echipamentelor care se cumpără cu voucher rabla electrocasnice sunt relevante doar în perioada în care aceste vouchere sunt active. Altfel, fluctuații de prețuri pot fi de la o zi la alta pentru anumite echipamente, la diverși comercianți. Pe de altă parte, considerăm că decizia AFM de a scurta termenul de valabilitate al voucherelor (de la 15 la 7 zile) nu este în favoarea clienților / solicitanților de vouchere din program.
Bună,am și eu patru laptop-uri, mar interesa dacă le pot da și cât as primi pentru ele,mulțumesc pentru înțelegere!
Bună seara!
Puteți citi regulamentul complet, precum și valoarea voucherelor în articolul nostru https://www.rablaelectrocasnice.ro/
Buna ziua
Daca ai aplicat si ai selectat eronat o categorie de electrocasnice, poti anula voucherul inainte de activare sau dupa aceea in perioada cand altcineva l-ar putea utiliza?
Bună dimineața!
Am mai primit această întrebare, însă nu cunoaștem vreo metodă prin care s-ar putea face acest lucru, din punct de vedere tehnic. Aplicația informatică a celor de la AFM nu prevede o astfel de funcție.
Le puteți scrie celor de la AFM (pe electrocasnice@afm.ro) să-i rugați să vă șteargă voucherul din cont, dar nu credem că vă pot ajuta, deoarece nici în Ghidul Rabla pentru Electrocasnice nu este prevăzută o astfel de situație.
Buna ziua! Daca voucherul expira in data de 20.12.2022 inseamna ca este valabil inclusiv in ziua expirarii?
Bună ziua! Da, inclusiv la edițiile precedente a rabla electrocasnice, AFM a confirmat că voucherele pot fi utilizate inclusiv pe parcursul ultimei zile de valabilitate, menționate în voucher.
am două televizoare veti și un cuptor de copt și două aparate veti unu cu casete și unul pe sidiu și vreau să le dau.
Bună seara! Echipamentele menționate de dvs. nu s-au putut preda în cadrul Rabla Electrocasnice din 2022. Rămâne de văzut dacă Ghidul Rabla Electrocasnice din 2023 va include mai multe echipamente care să fie acceptate pentru predare.