Știm că am publicat anterior o știre în care afirmam că Rabla Electrocasnice începe pe 7 mai. Iar alta, de mai înainte, dădea ca sigură lansarea programului rabla pentru electrocasnice în ultima săptămână din aprilie.
În ambele cazuri ne-am bazat articolele strict pe informații publice furnizate de persoane aflate la cel mai înalt nivel în Ministerul Mediului și în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, instituțiile care administrează Programul Rabla Electrocasnice.
Dacă acum câteva săptămâni chiar Ministrul Mediului – Tánczos Barna – anunța lansarea Rabla Electrocasnice în ultima săptămâna din aprilie, ulterior data de 7 mai a fost comunicată de către Președintele AFM.
Mai mult, chiar acum 2 zile, pe 5 mai, Ministrul Mediului a avut pentru Digi24 următorul răspuns la întrebarea „Când începe Rabla Electrocasnice?”:
Poate începând de vineri (7 mai 2021), că tot e Vinerea Verde.
Nici noi nu mai ținem minte șirul interminabil al anunțurilor făcute de autorități pe tema datei de lansare a programului…
Ce știm sigur în acest moment este că Rabla Electrocasnice 2021 nu începe pe 7 mai, ci sunt șanse să pornească pe 14 mai. La câte amânări a suferit programul, nu ne mai hazardăm să dăm ca sigură vreo dată. Transmitem strict ce au comunicat autoritățile.

Invitat la o emisiune televizată, Ministrul Mediului a confirmat (în seara zilei de 6 mai) că Rabla Electrocasnice 2021 nu va începe vineri, pe 7 mai. Ministrul a afirmat că de abia vinerea următoare, pe 14 mai, vor începe înscrierile pentru obținerea voucherelor rabla electrocasnice.
Ar fi fost practic imposibil ca Rabla Electrocasnice 2021 să înceapă pe 7 mai. Cu 24 de ore înainte, informații esențiale despre program nu erau prezentate oficial.
- Ghidul complet al programului rabla pentru electrocasnice;
- valorile exacte ale voucherelor pentru toate categoriile, precum și condițiile de acordare a lor;
- lista actualizata a magazinelor participante;
- procedură de înscriere;
- precum și calendarul complet pentru înscriere,
sunt documente și informații prezentate pe site-ul AFM, dar neactualizate de la ediția din decembrie a anului trecut. Or, între timp, au survenit o serie de modificări în cadrul programului.
Derularea programului rabla electrocasnice – pe etape, cum s-a mai comunicat
Se pare că ideea unor etape diferite, care se succed la 2 săptămâni, a rămas valabilă. Reamintim că, în premieră, Rabla Electrocasnice 2021 va oferi voucherele pentru echipamente la date diferite, pentru categorii diferite.
Dacă rabla electrocasnice pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice ar începe pe 14 mai, atunci pentru televizoare, laptopuri și tablete startul ar fi la 2 săptămâni distantă. Ultima etapă ar demara de abia în luna iunie, cu oferirea de vouchere pentru aparate de aer condiționat și aspiratoare. Iată ce a declarat Ministrul Mediului la Digi24:
Regula de bază este, în primul rând, să subvenționăm schimbarea aparaturii electrocasnice care consumă cel mai mult în casă: frigiderul, mașina de spălat rufe, mașina de uscat rufe. Sunt cele cu care pornim. Prima săptămână o să fie de înscriere, de înregistrare în sistem pentru toți cetățenii care doresc să participe în program după care, la o săptămână, pornește partea programului pe cele trei: mașini de spălat rufe, trebuie să menționez că sunt și mașinile de spălat vase, uscat rufe și frigidere. După care venim cu partea de laptop, tabletă și televizoare. Alocăm sume pentru fiecare componentă separat.
Din declarația de mai sus nu este clar dacă pe 14 mai 2021 începe doar etapa creării conturilor de înregistrare în sistem sau dacă atunci chiar se poate aplica pentru vouchere. Ne documentăm și revenim cu informații certe.
Așadar, prima zi în care vom putea obține primele vouchere este 14 sau 21 mai?!?
Din textul subliniat mai sus – în declarația Ministrului Mediu – înțelegem că o săptămână (prima după startul programului) este dedicată înscrierilor online (creării conturilor de utilizator pe site-ul AFM). Iar aplicarea efectivă pentru obținerea voucherelor va începe la o săptămână distanță.
Așadar, avem 2 variante:
- Ministrul Mediului se referea la data de 14 mai ca dată de start pentru această primă etapă, de înscriere, dar aplicarea pentru obținerea voucherelor va începe pe 21 mai (pentru primele categorii de echipamente);
- sau conturile se pot crea mai înainte (poate chiar din 7 mai?!?), iar pe 14 mai vom putea aplica direct pentru vouchere.
Având în vedere că este deja 7 mai și site-ul AFM este în continuare neactualizat, înclinăm să credeam că primul scenariu de mai sus este cel probabil.
Astfel, deși ne putem crea cont din 14 mai pe site-ul AFM, aplicarea efectivă pentru vouchere ar putea începe de fapt de abia din 21 mai.
Abonează-te la newsletter-ul Rabla Electrocasnice și te anunțăm când încep înscrierile
Ca să nu ratezi lansarea Programului Rabla Electrocasnice, iți recomandăm să te abonezi la newsletter-ul nostru. Încercăm să ținem la curent abonații noștri cu evoluția acestui program și cu data de start a înscrierilor.







Ne jucam cu rabla la electrocasnice?
Programul este pentru copii sau pentru Adulți?
Dacă nu santem serioși,ori eliminam acest program,ori ne cerem scuze,ori răspundem prin asumare sau ne dam Demisia.Ok.
Dacă știau că mai e de lucru la program, autoritățile puteau cel puțin să nu avanseze diverse date de lansare, creând așteptări celor interesați…
Atenție! Cum am scris și-n articol, e posibil ca aplicarea efectivă pentru vouchere să înceapă pe 21 mai, în timp ce din 14 mai doar ne vom putea crea conturi pe site-ul AFM…
Urmaresc cu „sufletul la gură” cand începe înscrierea pentru electrocasnice!
Trece si vara?
Vin căldurile mari, până ajungem la voucherele pentru aparatele de aer condiționat…
DOMNULE MINISTRU ERA VORBA CA PROGRAMUL RABLA LA ELECTROCASNICE INCEPE IN ULTIMA SAPTAMINA A LUNII APRILIE,APOI ATI SPUS CA VA INCEPE PE 7 MAI,ACUM DIN NOU VEDEM CA S-A SCHIMBAT PE 14 MAI ,CUM SA INTERPRETAM NOI OAMENII ACESTE BILBIELI INESPLICABILE SI NESERIOASE PE CARE DIN PACATE LE CREATI DUMNEAVOASTRA. EU STIAM CA MAGHIARII SUNT OAMENI DE CUVINT,SERIOSI SI PAROLISTI INSA DUPA CUM OBSERVAM INCEPETI SA VA DATI CU STINGUL IN DREPTUL STRICIND IMPRESIILE PE CARE LE STIAM PINA ACUM.ASTEPTAM ODATA CA TOTUL SA SE INTIMPLE SI SA UITAM ACEST BALET CU INCEPEREA ACESTUI PROGRAM. SUCCES SA AVETI SI NU UITATI CUVINTUL ESTE CUVINT SI NU TREBUIE INCALCAT INDIFERENT DE CE SITUATIE S-AR IVI.
Este clar. „Responsabilii” nu au două vorbe la un loc.
Buna,
Imi puteti spune, va rog, unde trebuie sa aplic (pe ce site) pentru obtinerea voucherului?
Va multumesc.
Bună seara!
Aplicarea pentru obținerea oricărui voucher din cadrul Programului Rabla Electrocasnice se face strict pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Această instituție – aflată în subordinea Ministerului Mediului – finanțează și organizează acest program.
Dacă vă uitați pe site-ul lor, afm.ro, chiar pe homepage există o secțiune (undeva în prima treime a paginii) denumită „Servicii online”. Acolo apar deja Rabla Clasic / Rabla Plus – programele rabla pentru autovehicule, lansate deja la sfârșitul lunii aprilie. Estimăm că tot în acea zonă o să apară și secțiunea dedicată Rabla Electrocasnice, însă doar după ce se lansează oficial Programul Rabla Electrocasnice (probabil pe 14 mai).
Cel mai slab min Ar trebui desfintat si programele date la alt min.Nu au fost
in stare sa duca pina la capat 1 prog ( vezi casa verde ,albastra ect ) Site ul min este varza nu stii ce prgram mai este eligibil ,te mai poti inscrie ori ba Informatiile le iei de pe site ul min nu din presa Citi Ro au scaner acasa ca sa transmita inf.pt prograne Traiesc pe alta lume
Legat de scaner, am scris aici de varianta semnării declarației direct pe telefon. Cum am specificat însă și acolo, nu garantăm că această variantă este neapărat una agreată/acceptată de autorități.
De o jumătate de an aștept acest program,
Sa pot cumpăra un frigider.Asta doar pt. a fi prietenoși cu mediul,să încurajez astfel de programe,dar se pare că o să renunț.
Am mai așteptat programul casa verde plus,nici acela nu a mai inceput.
Ne mai mirăm că ajung tot felul de aparate la gunoi .
Dacă doar doriți să scăpați de electrocasnicele vechi într-un mod prietenos cu mediul, puteți apela la acest serviciu oferit de eMAG:
https://www.emag.ro/info/serviciul-gratuit-de-ridicare-a-electrocasnicelor-vechi
Cât privește frustrarea legată de Programul Rabla Electrocasnice, noi o înțelegem, căci am urmărit îndeaproape atât declarațiile autorităților, cât și rezultatul lor (momentan, doar amânări peste amânări). Sperăm totuși ca înscrierile pentru rabla electrocasnice să înceapă până la finalul lunii mai.
Buna ziua ! Ma interesează o mașină de spălat rufe , combina frigorifica și un laptop.
Bună seara!
Puteți obține câte un voucher pentru fiecare din cele 3 categorii menționate în cadrul Rabla Electrocasnice 2021:
– pentru o mașină de spălat rufe (dați la schimb o mașină de spălat rufe veche);
– pentru o combină frigorifică (puteți da la schimb un aparat frigorific uzat: un frigider, un congelator, o combină sau o ladă frigorifică);
– pentru un laptop (dați la schimb un PC vechi, compus din unitate centrală și monitor).
Vă puteți înscrie pentru ele, pe site-ul AFM, după ce se lansează programul în mod oficial (după 14 mai). Însă din ce au anunțat autoritățile recent, înscrierile vor fi permise la intervale diferite, în funcție de categoria de produs dorit. Adică pentru mașina de spălat rufe și pentru combina frigorifică puteți aplica imediat ce se lansează programul, iar pentru laptop după un interval (probabil) de 2 săptămâni.
Ăștia sunt voluntari de nu au nici cea mai mică treabă cu populația?
Dacă vă referiți la autorități și la amânările din acest program (Rabla pentru Electrocasnice), problema majoră ține de promisiunea unor date de lansare care nu au fost respectate.
Rabla Electrocasnice nu avea cum, procedural și legal, să înceapă înainte de aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu. Iar acest buget se putea aloca doar după aprobarea bugetului de stat.
În plus, la programele Rabla pentru autovehicule au dat drumul la data anunțată (în ultima săptămână din aprilie). Probabil autoritățile au fost mult prea optimiste în privința începerii Rabla Electrocasnice.
Amânările repetate ale Rabla Electrocasnice 2021 – program care a avut parte de o lansare anulată anul trecut – categoric creează frustrări oricărui potențial cumpărător care aștepta să aplice pentru vouchere.
Doar după ce apar criteriile exacte ale programului, pentru ediția din 2021, în mod oficial – pe site-ul AFM – doar atunci putem considera iminent startul Rabla Electrocasnice 2021.
Spuneti sa notam preturile si sa vedem daca au crescut, era corect daca ar fi anuntat din martie magazinele, dar se pare ca e un blat impotriva cumparatorilor. Suntem in 10 martie, mai sunt 5 zile si nici acum nu stim.
Ati pus intr-un easspuns mai vechi adresa de inscriere mai veche electrocasnice.afm.ro, in decembrie era electrocasnice.afm.ro/inregistrare-beneficiar
Sunt multe lamuriri care trebuie sa le clarifice si ei nu comunica, parerea mea e ca aceste administratii, autoritatii, etc. au fost capusate de rudele celor aflati la putere si sunt incapabile sau nu, sunt capabile doar sa ridice salarii uriase.
Ex. de neclaritate, iau laptop de 701 de lei, magazinul imi va cere sa platesc 351 de lei, chiar daca eu pun vaucher de 500 de lei. Va face magazinul asta? Dar daca imi cere sa platesc 450 de lei, pot sa merg la altul cu acelasi vaucher? Dar oare in acest caz nu pot sa pun acelasi vaucherul la 2 magazine la interval scurt de timp? Va exista un program care sa tin cont ca nu am achizitionat, respectiv am achizitionat de 2 ori?
Probabil voiați să scrieți că suntem aproape în 10 mai 🙂 . Dar da, încă din martie autoritățile vorbeau de lansarea iminentă a rabla electrocasnice… Și iată-ne aproape de jumătatea lunii mai.
Cel mai probabil, pe pagina electrocasnice.afm.ro va fi și link-ul menționat de dvs., care va duce direct la înregistrare. Estimăm că link-ul către aplicația dedicată rabla electrocasnice, unde ne vom putea înregistra, va fi inclusiv pe pagina de start a site-ului celor de la AFM. Bineînțeles, doar după lansarea oficială, care rămâne să vedem dacă va fi pe 14 mai.
Nu comentăm în privința angajaților de la stat, deoarece, în primul rând, nu credem că putem generaliza. Suntem convinși că există mulți bugetari competenți.
În afara ofertelor de Black Friday, rar apar laptopuri noi sub pragul de 1000 de lei la marii retaileri. O situație mai problematică ar fi la tablete, unde există, la orice oră, destule modele Android cu preț sub 600 de lei, în timp ce voucherul rabla electrocasnice în acest caz e de 300 de lei. Ne-am întrebat și noi ce se întâmplă în această situație.
Codul de voucher este unic și se va trece pe factura pe care o primim de la magazine. La momentul cumpărării se fac anumite verificări de către comercianți, inclusiv în privința valabilității voucherului:
Este chiar ultima literă din secțiunea definiții din Ghidul Rabla Electrocasnice. Așadar, se pare că magazinele vor fi conectate online la aplicația rabla electrocasnice a AFM și vor ști în orice moment care voucher a fost deja utilizat.
Duminica seara se poate considera luni dimineata din pdv lucrativ, sau aproape 10 mai cum ziceti.
Da, cred ca exista si la ei unul competent, care a sters comentariile de anul trecut la o postare de schimbare de foto recenta (exact asta era necesara???) de pe pag de fb (copiasera postarea de anul trecut).
Eu am dat doar un exemplu cu laptopul si pretul respectiv prost ales ca valoare, pot schimba: aspirator la 350 lei.
Mutumiri ca am lamurit problema cu aplicatia, deci la finalizarea si aprobarea de catre cumparator a comenzii se verifica si se retine voucherul de magazin.
Buna ziua,
Inteleg ca noile televizoare pe care putem sa le cumparam cu noile vouchere(300, 350, 400 lei) trebuie sa fie doar cu clasele energetice A,B sau C. Dar uitandu-ma pe mai multe sit-uri(Altex, Flanco, emag) am constatat ca nu prea sunt astfel de televizoare sau sunt foarte putine. Oare unde le putem gasi?
Bună ziua!
Condițiile au fost actualizate, iar în cazul televizoarelor voucherul Rabla Electroacsnice 2021 va fi în valoare fixă, de 400 de lei, și va putea fi folosit pentru a cumpăra orice televizor cu noua clasă energetică A, B, C, D sau E. Actualizăm în cursul zilei de astăzi și pagina principală a site-ului nostru cu aceste informații, de acum oficiale.
buna, daca am masina de spalat veche pot folosi voucherul pt a achizitiona combina frigorifica?
Bună ziua!
Pentru orice aparat frigorific achiziționat prin programul rabla electrocasnice 2021, vă obligați să predați tot un aparat frigorific (frigider, congelator, combină sau ladă frigorifică).
În schimb, pentru mașina de spălat rufe veche puteți primi un voucher pentru a cumpăra o mașină de spălat rufe nouă.
Totodată, dacă aplicăm toate excepțiile din program, tot pentru o mașină de spălat rufe veche, puteți opta pentru un voucher de:
– 400 de lei pentru o mașină de spălat vase
– 400 de lei pentru un uscător de rufe
– 500 de lei pentru un laptop
– 300 de lei pentru o tabletă
Salut puteți încărca imagine CI și declarația în setările de la profil? Bănuiesc că e oprită de admin site-ului din cauza traficului.
Salut! Ce eroare primeai când încercai să încarci fișierele?
a inceput sau nu propramul, ca nu se pot genera vouchere?
Aveți la dispoziție calendarul rabla electrocasnice 2021 pe site-ul nostru, iar informația e disponibilă și pe site-ul AFM.
Generarea de vouchere se face pe etape, începând din 21 mai 2021.
am ancercat sa ami fac cont si ajung pana cod trimis prin sms mai departe nu ami mai da voie ce pot face sau cum ma pot anregistra
Deci nu primiți SMS-ul de confirmare? Am mai întâlnit astfel de situații, semnalate pe site-ul nostru, în comentarii, de alte persoane care doresc să-și creeze contul de beneficiar pentru programul rabla electrocasnice 2021.
Din păcate, dacă nu primiți SMS-ul cu acel cod/link, nu puteți continua procesul. Numărul de telefon l-ați introdus corect, fără greșeli, și exact în formatul specificat? (adică de forma 0723456789 )
Nu ma lasa sistemul sa creez cont. Introduc datele, ma lasa la pasul urmator, autentificare cont, la actvare cont introduc codul primit pe SMS si-mi da mesajul: adresa de e-mail sau cod incorect. Ce e de facut?
Scuze pentru răspunsul întârziat! (ratasem întrebarea dvs., au fost sute de mesaje primite în aceste ultime zile)
Codul se schimbă la fiecare 120 de minute. Ați încercat coduri diferite (la un interval de cel puțin 2 ore) și vi se oferă același mesaj de eroare? Dacă da, atunci este posibil să fi introdus un caracter greșit în adresa de email, la înregistrare.
Din păcate, nu avem o soluție pentru aceste situații. Ar trebuie contactați cei de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), dar nu știm exact pe ce canal de comunicare, căci nu e afișată vreo adresă de email sau vreun număr de telefon pe site-ul aplicației. În schimb, au prezentat un tutorial de înregistrare a contului pe pagina lor oficială de Facebook. Poate vă ajută.
Daca nu am apucat sa-mi creez cont pana pe 20.05.2021, din diverse motive, pot sa-mi mai creez cont dupa aceasta data?
În cadrul acestei ediții nu vă mai puteți face cont, dar există șanse ca programul rabla electrocasnice să mai aibă alte ediții în 2021, însă doar după ce se termină cea curentă (la începutul lunii iulie).